Funcții cognitive pentru învățare și viața de zi cu zi
În metoda Feuerstein, învățarea este susținută de un adult care îl ajută pe copil să observe cum gândește și să își construiască strategii. Acest fel de a însoți învățarea se numește mediere.
Mă interesează cum a ajuns la un răspuns, unde s-a grăbit, ce informație a omis sau ce l-a ajutat să continue. Îl ghidez să compare variante, să își planifice pașii și să își acorde timp pentru a gândi înainte de a răspunde.
Urmărim dezvoltarea unor funcții și abilități pe care să le poată folosi pe parcursul vieții: în învățare, în luarea deciziilor, în organizarea activităților și în situații noi. Facem explicit legătura dintre ceea ce exersăm și alte contexte în care o strategie ar putea fi utilă.
Când învățarea devine dificilă
Poate cunoaște informațiile, dar îi este greu să le folosească atunci când cerința se schimbă. Sau începe repede și își pierde direcția într-o sarcină cu mai mulți pași. La teme, în clasă sau la evaluări, ai putea observa că:
- Citește cerința în grabă și omite informații importante.
- Cunoaște informațiile, dar îi este greu să le organizeze într-un răspuns.
- Nu știe de unde să înceapă o problemă cu mai mulți pași.
- Se blochează când exercițiul arată diferit de cele cunoscute.
- Repetă aceeași strategie, deși aceasta nu îl ajută să ajungă la o soluție.
- Termină fără să verifice sau îi este greu să identifice unde a apărut o greșeală.
În discuția inițială, vreau să înțeleg unde apar aceste dificultăți, ce ați încercat și când copilul se descurcă diferit. Ținem cont de vârsta lui și de nevoile de învățare pentru a vedea dacă metoda și forma de lucru oferită i se potrivesc.
Ce exersăm
Aleg exercițiile în funcție de ceea ce avem nevoie să lucrăm. Mă opresc împreună cu copilul asupra unor procese pe care le poate recunoaște și folosi:
- Observarea: parcurgerea atentă a cerinței și identificarea detaliilor relevante.
- Compararea: găsirea asemănărilor și diferențelor și explicarea lor.
- Organizarea: selectarea și gruparea informațiilor necesare rezolvării.
- Planificarea: stabilirea pașilor înainte de a începe.
- Verificarea: revizuirea răspunsului în raport cu cerința.
- Flexibilitatea: încercarea unei alte strategii atunci când este nevoie.
Cum arată o întâlnire
Pornim de la un exercițiu și îl invit pe copil să îmi spună cum a înțeles cerința. Îl întreb ce observă, de ce informații are nevoie și cum s-a gândit să înceapă. Răspunsurile lui îmi arată unde are nevoie de sprijin și ce poate face deja singur.
Pe parcurs, întrebări precum „Pe ce te-ai bazat?”, „Ce ai putea verifica?” sau „Ce altă variantă ai putea încerca?” îl invită să își explice alegerile și să observe efectul lor.
Când apare o greșeală, revenim la felul în care a lucrat. Poate a omis o informație, a presupus ceva fără să verifice sau a continuat cu o strategie care nu îl ajută. Îl sprijin să găsească acel pas și să încerce o altă abordare.
La final, îl invit să spună ce l-a ajutat și unde ar mai putea folosi ceea ce a exersat. Îmi doresc să înceapă să își recunoască propriile strategii și să poată alege între ele.
Cum construim legătura cu alte situații
Îl ajut pe copil să recunoască unde ar mai putea folosi strategiile exersate: la școală, în jocuri sau în activitățile de zi cu zi.
Compararea poate fi folosită într-o problemă școlară și când alege între două opțiuni. Planificarea poate sprijini pregătirea unui răspuns la un examen, organizarea unui proiect sau a unei activități cotidiene. Verificarea informațiilor contează și când învață regulile unui joc sau decide dacă o concluzie este susținută de ceea ce știe.
Exersăm recunoașterea acestor legături și discutăm ce ar avea nevoie să adapteze de la o situație la alta. Scopul este să își folosească strategiile tot mai autonom și să poată învăța din experiențe noi.
Cum urmărim progresul
Mă uit la felul în care începe o sarcină, își organizează pașii, își verifică răspunsul și cere ajutor. Observăm ce poate face singur, unde are încă nevoie de ghidaj și dacă poate explica strategia folosită.
Mă interesează și ce observi tu în activitățile obișnuite. Aceste exemple ne ajută să vedem cum se leagă munca din întâlniri de viața copilului și să ajustăm exercițiile și obiectivele.
Cum începem
Îmi poți scrie vârsta copilului sau adolescentului și câteva exemple despre cum lucrează la teme sau la alte activități de învățare. Îți explic metoda și felul în care îl ghidez, apoi discutăm dacă acest lucru răspunde nevoilor lui și cum am putea începe.